top of page
  • Telefon
  • Instagram
  • Facebook

Anunț restanțe de salubrizare - 16.06.2022

Bună ziua!

Avem un ultim mesaj pentru persoanele care au restanțe la salubrizare până în anul 2022.

Achitați aceste restanțe cât mai urgent posibil deoarece în perioada imediat următoare se vor trimite somații,se va înceta colectarea gunoiului menajer și se poate ajunge chiar până la poprire pe conturi sau sechestru pe bunuri conform legii nr.207/2015.

Totodată transmitem tuturor cetățenilor să fie mult mai atenți cu ceea ce pun în toberoanele proprii destinate doar gunoiului menajer.

Dacă angajații de la salubrizare găsesc în tomberoane pământ,pietriș,iarbă,curpeni,cenușă de la centrale etc,tot ceea ce nu este încadrat la gunoi menajer,acestea nu vor fi colectate.

Cei cărora nu li se va colecta gunoiul si il vor duce pe "deal",vor fi amendați conform legii nr.211/2011 cu 2000 lei persoanele fizice și între 20 000 și 40 000 lei persoanele juridice.

Aceste practici ale "tomberonului umplut cu orice ca să nu fie jumătate cand vine mașina de gunoi" trebuie să dispară deoarece acest gunoi îl transportăm la Roșiești jud.Vaslui iar cantitățile și costurile sunt foarte mari în contextul în care toate s-au scumpit(motorină,asigurare, piese de schimb, firma transport gunoi)iar taxa de salubrizare votată de Consiliul Local a rămas neschimbată din anul 2017,respectiv 8 lei/luna de persoană și 70 lei/metru cub pentru agenții economici.

Acestea fiind spuse faceți tot posibilul să fiți mai responsabili în ceea ce privește gunoiul menajer și să achitați restanțele ca să putem să funcționăm în parametri normali și pentru a nu fi nevoiți să recurgem la măsuri mai drastice.

MATCA ESTE CASA TA,AI GRIJĂ DE EA!

Articol publicat pe pagina de Facebook - Serviciul Local de Salubrizare Matca


 

Sursa: Facebook Serviciul Local de Salubrizare Matca


bottom of page